Conflictul

. Conflictul reprezintă o incompatibilitate între două sau mai multe părţi, la nivelul trebuinţelor, scopurilor, valorilor, resurselor sau al unor trăsături de personalitate, diferenţă sau incompatibilitate care produce o stare de tensiune ce se cere descărcată.

. Principalele cauze ale conflictelor pot fi:

Diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane. Diferenţele dintre indivizi devin surse ale conflictului din momentul în care sunt exprimate într-o discuţie, sunt afişate ostentativ sau una dintre părţi reclamă impunerea propriei valori. Cele mai importante deosebiri generatoare de conflicte sunt: unele trăsături de personalitate ( ex. extravertit versus intovertit etc.); opinii (ex. rolul principal în educarea copilului revine tatălui, mamei sau întregii familii etc.); atitudini (ex. acceptarea sau neacceptarea pedepsei fizice etc.).
Nevoile sau interesele umane. Oamenii intră în conflict fie pentru că au nevoi care urmează să fie satisfăcute de procesul conflictual însuşi, fie pentru că au (ori cred că au) nevoi neconcordante cu ale altora.
Agresivitatea. Între agresivitate şi conflict există o relaţie reciprocă; agresivitatea este fie cauza, fie forma de manifestare, fie rezultatul conflictului. În termenii conflictului, agresivitatea apare ca o modalitate conflictuală de relaţionare cu mediul, fie în plan concret-acţional, fie în plan imaginar. Marca sa este intenţia nocivă, ostilă, îndreptată asupra unei ţinte, persoană investită cu o anume semnificaţie. Aceasta motivează intenţia nocivă şi finalitatea acţiunii.
Lezarea stimei de sine. Stima de sine este o componentă afectivă a imaginii de sine. În vreme ce imaginea de sine este ansamblul ideilor pe care un individ le are despre el însuşi, despre trăsăturile de caracter şi corpul său, stima de sine exprimă sentimentele noastre faţă de noi înşine. De exemplu, în situaţia în care o persoană contestă şi critică sistematic sau doar întâmplător succesele şi realizările unei alte presoane. În acest caz, efectul este negativ atunci când evaluatorul este o persoană preţuită de cel evaluat pe linia relaţiilor afective sau a competenţei în domeniul din care este valoarea atacată.
Conflictul de valori. Un conflict în care sunt implicate valorile este mai profund şi mai greu de tratat. Valorile sunt credinţele noastre despre ceea ce este important, ceea ce deosebeşte binele de rău şi ce principii trebuie să ne guverneze viaţa. Valoarea este ceea ce individul preţuieşte mai mult şi, prin urmare, constituie un vector care-l susţine energetic şi-i orientează conduita şi sentimentele. Când le sunt atacate valorile, oamenii reacţionează extrem de dur, pentru că se simt contestaţi personal, le este lezată stima de sine. De asemenea, oamenii fac foarte greu compromisuri atunci când în joc sunt valorile lor, întrucât simt cã se compromit pe ei înşişi şi propria lor integritate. Uneori, valorile pot împiedica totuşi escaladarea conflictului, atunci când disputanţii îşi descoperă unele valori comune.

. Multe conflicte pot fi prevenite şi rezolvate printr-o comunicare adecvată. Un rol foarte important în acest context îl are stilul de comunicare asertivă.

Comunicarea asertivã solicită un echilibru foarte fin între combativitate şi abandon, între stilul de comunicare activă (masculin) şi stilul de comunicare pasiv (feminin). Cel ce utilizează un stil de comunicare activ în exces spune ceea ce gândeşte, simte sau vrea, dar nu într-un fel care să-l ajute sau să-l protejeze pe celălalt, ci rănindu-l sau blocându-i exprimarea. El are dreptate, interlocutorul se înşală, nevoile lui sunt cele mai importante şi trebuie satisfãcute primele, părerea celuilalt nu contează. Persoana care foloseşte un stil de comunicare pasiv în exces se autoelimină, se culpabilizează, se poartă hiperamabil şi hiperpoliticos, îşi reţine gândurile, trăirile şi nevoile, zâmbeşte, este de acord mai tot timpul, se lamentează pe ascuns, ascultă sau se conformează fără să comenteze nimic, crede că ar greşi dacă ar îndrăzni să se opună. Este o poziţie vădit depresivă, în care abandonează lupta pentru nevoile lui pentru a le face pe plac celorlalţi. Stilul asertiv reclamă un nivel considerabil de conştienţă, curaj, încredere în sine şi în celălalt, o bună înţelegere a contextului. Când ne exprimăm asertiv, ne afirmăm direct nevoile, percepţiile, gândurile sau aspiraţiile, rămânând deschişi la ceea ce interlocutorul gândeşte, simte sau vrea. Acţionăm pentru drepturile noastre, dar ţinem cont şi de drepturile celuilalt.

. Comunicarea asertivă este o metodă de consiliere şi psihoterapie comportamentală, ce poate fi învăţată şi perfecţionată cu succes în şedinţele de terapie.

Pentru programări online, la cabinet sau pentru mai multe informaţii, vă rugăm să ne contactaţi.

. “Secretul şi farmecul vieţii noastre nu stau în lipsa unui conflict, ci în hotărârea şi priceperea noastră de a-l rezolva.” Anton Semjonowitsch Makarenko