Perfecţionismul

. În limbajul cotidian, a fi perfecţionist înseamnă a dori să fii foarte bun în ceea ce faci, aţi stabili standarde foarte înalte, a nu te mulţumi cu bine, ci doar cu foarte bine, deoarece altfel rişti să te blazezi. Reversul acestei atitudini constă în faptul că îl determină pe om să fie mai tot timpul nemulţumit de realizările sale, să-şi stabilească ţinte nerealiste, cu mult peste nivelul aptitudinilor sale şi să trăiască o stare de conflict cu sine însuşi.
. În foarte multe cazuri, această atitudine nevrozantă îşi are originea în familie, în veşnica nemulţumire a părinţilor de rezultatele copiilor, care, dacă nu sunt maxime, sunt egale cu zero. Părinţii care îşi “educă” copiii după dictonul: “Dacă ai ieşit pe locul doi, eşti un ratat”, deşi aceştia, la rândul lor, în multe cazuri, pot fi departe de locul doi.
. Mulţi oameni confundă atitudinea de căutare a perfecţiunii, a excelenţei cu perfecţionismul. Aceasta constă în a dori să faci lucrurile bine, dar nu în scop demonstrativ şi nici să condiţionezi stima de sine de rezultatele activităţilor. De asemenea, a căuta excelenţa nu înseamnă a fi chinuit de obsesia de a părea perfect.
. Atitudinea de căutare a perfecţiunii îl fereşte pe om de manifestări nevrotice şi îl face să fie mai creativ, mai spontan şi mai fericit.
. Pentru o mai clară înţelegere a diferenţei dintre cele două atitudini, vă oferim mai jos o scurtă portretizare a aspectelor esenţiale ale acestora.

Portretul perfecţionistului

Teamă de eşec sau simţ al datoriei;
Interesat doar de dominarea celorlalţi şi indiferent faţă de activitatea în sine;
Nevoie imperioasă de a câştiga stima de sine prin realizări extraordinare;
Terorizat de ideea eşecului;
Îşi ascunde emoţiile de ceilalţi şi încearcă să pară stăpân pe manifestările afective din teama de că ar putea pierde stima şi respectul oamenilor.

Portretul căutătorului excelenţei

Manifestă entuziasm, pasiunea descoperiri şi a depăşirii limitelor personale;
Eforturile depuse îl fac să se simtă îmbogăţit, chiar dacă nu obţine rezultate deosebite;
Nu condiţionează stima de sine şi nici nu simte nevoia de a-i imprersiona pe ceilalţii;
Vede în eşec o ocazie de a învăţa şi de a se maturiza;
Îşi exprimă sentimentele şi nu se teme să se arate şi sensibil.

. Perfecţionismul poate genera în timp manifestări nevrotice însoţite de anxietate şi depresie. De aceea restructurarea acestei atitudinii poate fi o prioritate în şedinţele de consiliere şi psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Pentru programări online, la cabinet sau pentru mai multe informaţii, vă rugăm să ne contactaţi.

. “Perfecţiunea nu atrage atenţia.” Nichita Stănescu