fb linkedin twitter rss mail
background psihoutil

Telefon: 0764.443.184                                  Telefon: 0721.349.765

E-mail: gabriel.pirvan@psihoutil.ro           E-mail: roxana.patrascu@psihoutil.ro

       Problemele de comportament alimentar

 

.      Problemele de comportament alimentar apar, mai frecvent, la femei şi debutează în perioada adolescenţei. Acestea se caracterizează prin pertubări severe de comportament alimentar, mai exact o perturbare în perceperea greutăţii şi corpului.                                              Sunt vizaţi mai mulţi factori, care independent sau împreună pot conduce la instalarea tulburărilor de alimentaţie, cum ar fi:

Factorii biologici – tipurile de temperament determinate genetic. Unele dintre acestea, fiind tipul obsesiv-compulsiv, mai vulnerabil la dezvoltarea unor tulburări de alimentaţie. Existenţa nivelelor crescute ale unor substanţe secretate la nivelul creierului predispun unii oameni la anxietate, perfecţionism, gânduri şi comportamente obsesiv-compulsive.

Factorii psihologici – Oamenii cu tulburări de alimentaţie tind să fie perfecţionişti. Ei au aşteptări nerealiste de la propria persoană şi de la cei din jur. În ciuda realizărilor personale ei se simt permanent vinovaţi şi lipsiţi de valoare. Aceste persoane văd lucrurile numai la extreme, doar în alb sau negru.

Factorii familiali – Unele dintre persoanele anorectice provin din familii care i-au sufocat cu grijă faţă de ei, în timp ce alţii s-au simţit în copilărie abandonaţi, neînţeleşi şi singuri. Părinţii care pun un accent exagerat pe aspectul fizic contribuie în acest fel la instalarea tulburărilor. Acest tip de părinţi sunt uneori incapabili de o apropiere emoţională faţă de copii lor, pe care îi critică excesiv sau din contră, îi protejează excesiv sau au aşteptări prea mari de la aceştia. Copii ajung treptat să-şi ascundă îndoielile, temerile şi imperfecţiunile.

Factorii sociali – Revistele, televiziunea şi filmele sunt mijloace mass-media care ne inundă cu mesaje despre “avantajele”faptului de a fi slab. Mesajul este repetat în diverse forme, direct sau indirect: “succesul, fericirea, puterea, popularitatea, admiraţia, inteligenţa şi reuşita necesită frumuseţe fizică şi în mod particular un corp cât mai suplu”. Contrastul apare evident: oamenii care nu au fost binecuvantaţi de natură cu frumuseţe sau nu reuşesc să fie la fel de slabi ca actorii sau modelele din reviste sau TV, sunt definiţi ca inferiori.

În cadrul programului de tratament pot colabora următorii profesionişti:                         Psihoterapeutul – stabileşte alianţa terapeutică, ajută pacienta să îşi accepte problema şi să se implice în rezolvarea acesteia, consiliază  familia pentru a oferi sprijinul necesar atunci când este cazul.

  • Evaluează şi monitorizează simptomele şi comportamentele de alimentaţie;
  • Consolidează motivaţia pacientei de a coopera la diminuarea simptomatologiei;
  • Corectează cogniţiile eronate, a atitudinilor şi sentimentelor legate de tulburarea de comportament alimentar;
  • Abordează celelalte condiţii psihice, cum ar fi tulburările afective, stima de sine scăzută şi comportamentele sociale.

Psihoterapia ajută la dobândirea echilibrului emoţional şi alimentar, menţinerea rezultatelor  şi prevenirea recăderii.

Medicul psihiatru – la nevoie,  evaluează starea psihică a pacientei şi prescrie tratament medicamentos.                                                                                                                 Nutriţionistul – evaluează starea generală de sănătate a pacientului, exagerările alimentare. Are ca rol – revenirea pacientului la o greutate în afara zonei de risc, tratarea complicaţiilor fizice, educarea pacientului în ceea ce priveşte o alimentaţie corectă şi sănătoasă.

Pentru detalierea fiecarărei tulburări de comportament în parte accesaţi următoarele link-uri:

Pentru programări online, la cabinet sau mai multe informaţii, vă rugăm să ne contactaţi!

 

.      “Lumea este compusă din două grupe mari: cei care au mai multă mâncare decât poftă de mâncare şi cei care au mai multă poftă decât mâncare.”  Nicolas Chamfort

Copyright - S.C.P.P. Patrascu & Pirvan – PSIHOUTIL. Toate drepturle rezervate.
www. psihoutil.ro / Webdesign by Atelier de Web / 15.08.2018 - 09:54